ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


AUR este creditat cu 34% din intențiile de vot la alegerile europarlamentare, PSD și PNL cu 27%, ADU cu 25%, UDMR cu 7%, Reper cu 4%, iar SOS cu 3%, conform unui sondaj realizat de Centrul de Studii Politice și Sociologice, în luna mai, la comanda 60m.ro.

Datele indică o scădere puternică pentru PSD și PNL, în timp ce AUR are o creștere de peste 6 procente, comparativ cu sondajul din luna aprilie. Mai mult de jumătate dintre cei intervievați spun că vor vota la alegerile europarlamentare cu partidul care îi poate reprezenta cu demnitate la Bruxelles.

O treime dintre alegători declară însă că vor avea opțiuni politice diferite la europarlamentare și la primărie. Datele Centrului de Studii Politice și Sociologice arată că o să avem iar o surpriză de proporții din parte AUR, având în vedere că la alegerile din 2020 era cotat în sondajele plătite de PSD și PNL la 3%, iar în seara de 6 decembrie 2020 s-a dovedit că AUR a obținut 10% din voturile românilor. Românii sunt extrem de nemulțumiți de nivelul de trai și spun că trăiesc mai rău ca acum 10 ani în proporție de 51%, iar 70% consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită.

Sondajul de opinie a fost realizat de Centrul de Studii Politice și Sociologice la comanda Agenției de presă 60m.ro. Datele au fost culese în perioada 7 – 15 mai, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eșantionului simplu, stratificat, este de 2.613 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.